S-au căstorit cu prostituatele ca să scape de cătușe

2016-09-24 10:46:09 News

prostituate, proxeneți, poliție, capitală

Fetele transformate în curve pe bani erau scoase zilnic la produs

O grupare specializată în proxenetism a fost anihiliată de Poliţia Capitalei, trei bărbaţi fiind arestaţi, iar două femei, puse sub control judiciar. Ca să scape basma curată, trei dintre ”pești” s-au însurat cu cele pe care le vindeau pentru sex.

Omenii legii au efectuat trei percheziţii şi au pus în aplicare opt mandate de aducere la mai multe adrese din sectorul 4.

Câștigau 1.200 de lei pe zi de pe urma lor

Potrivit rechizitoriului, în perioada iunie - septembrie 2016, bănuiţii ar fi înlesnit mai multor femei practicarea prostituţiei, în scopul obţinerii unor sume de aproximativ 1.200 de lei pe zi. În urma investigaţiilor a rezultat că trei dintre membrii grupului au încheiat căsătorii fictive cu trei dintre prostituate, în vederea îngreunării probării activităţii ilicite.

În realitate, aceştia convieţuiau cu alte femei, cu care aveau întemeiate familii.

În urma percheziţiilor au fost găsiţi 13.500 de lei şi 2.300 de euro, sume ce nu au putut fi justificate de către bănuiţi şi despre care există suspiciunea că au fost obţinute din trafic cu ”carne vie”.

Unul dintre bănuiți, arestat în Spania

Faţă de unul dintre bănuiţi, autorităţile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare preventivă. Bărbatul a fost depistat în Constanţa, iar în 29 august a fost predat autorităţilor spaniole, fiind cercetat pentru trafic de persoane, trafic cu minori şi proxenetism. În prezent, suspectul este încarcerat într-un penitenciar din Barcelona, precizează autoritățile.

sursa.click.ro

loading...

Din aceeași categorie